Polițist lovit și amenințat cu moartea într-un spital din județul Satu Mare
Un polițist din orașul Negrești-Oaș a fost lovit cu pumnul și amenințat cu moartea, în repetate rânduri, de către un conducător auto. Șoferul a fost oprit în trafic, unde urma să fie supus testării cu aparatul etilotest fiindcă emana halenă alcoolică. După ce a ajuns la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, șoferul l-a lovit și amenințat pe polițist chiar sub privirile personalului medical.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș au transmis – printr-un comunicat de presă – că au dispus în data de 15.02.2023 luarea măsurii retinerii pe o durată de 24 de ore, iar în data de 16.02.2023 inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Negreşti Oaş, care a admis cererea şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale au rezultat următoarele:
”La data de 15.02.2023, orele 00.05, lucrătorii din cadrul Politiei Oraşului Negrești-Oas l-au depistat în trafic pe inculpat și, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze o testare cu aparatul alcooltest, însă conducătorul auto nu a suflat suficient în aparat, motiv pentru care i s-a adus la cunoștința acestuia faptul că urmează să fie condus la Spitalul Negrești-Oaș, pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge, lucru cu care a fost de acord.
Acesta a fost condus la Spitalul Negrești-Oas unde, în prezenta personalului medical, a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge. Totodată, inculpatul a intentionat să părăsească unitatea spitalicească fără acordul organelor de poliție, astfel că, la ieșirea din unitate, în holul Unității de Primire Urgențe, de față cu personalul medical si polițistul local, inculpatul l-a lovit cu pumnul în față pe agentul de poliție, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta din urmă fiind nevoit să-l încătușeze.
Inculpatul a avut în continuare o atitudine agresivă, adresându-i injurii si amenințări cu moartea agentului de poliție. De asemenea, după conducerea inculpatului la Sediul Politiei Negrești-Oas, acesta a avut o atitudine recalcitrantă față de agentul de poliție, căruia i-a adresat amenințări cu moartea.
Urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaş, cu sprijinul Poliției Oraşului Negrești-Oaş.
Punerea în mişcare a actiunii penale şi arestarea preventivă reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanțiilor procesuale, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovătie”.
SURSA: Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ