Polițist prins la furat de bani și bijuterii. Nu a mers singur. Și-a luat și fratele cu el
Un agent de poliție din județul Bihor a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure bani și bijuterii dintr-un apartament al unui om de afaceri. Nu a mers singur la furat. Potrivit jurnaliștilor de la eBihoreanul, și-a cooptat și fratele în spargerea pe care a dat-o marți noaptea. Cei de la Direcția Generală Anticorupție i-au prins pe cei doi cu 6000 de lei și bijuteriile asupra lor la ieșirea din locuință.
Un agent de poliție în vârstă de 38 de ani din județul Bihor a fost prins de ofițerii DGA în timp ce era la furat împreună cu fratele său. Potrivit anchetatorilor, polițistul a primit cheia unui garaj de la un martor, pentru a fura banii dintr-un seif, iar în timp ce el încerca să ia banii, l-a determinat pe fratele său să intre în locuința aferentă imobilului de unde să fure tot bani, dar și alte bunuri. Totul s-a întâmplat marți noaptea în municipiul Oradea, iar cei doi au fost prinși în flagrant de cei de la DGA care au găsit asupra lor 6000 de lei și bijuterii.
„S-a reținut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente. Cei doi inculpați au fost prinși în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii”, se arată în comunicatul transmis de cei de la DGA.
Procurorii de caz au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi inculpați, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă.
Potrivit jurnaliștilor de la eBihoreanul, polițistul a fost denunțat de o consilieră de credite, cu care omul legii a pus la cale o schemă de acordare de împrumuturi. Doar că s-au certat, iar pentru a face rost de bani, polițistul i-ar sechestrat femeii mașina, apoi i-a cerut cheile de la apratmentul prietenului său, pentru a da o spargere. Acela a fost momentul în care femeia i-a anunțat pe cei de la DGA.
Fratele și polițistul ar fi fost prinși stând în mașină, după ce au dat spargerea, cu bunurile asupra lor, cei 6000 de lei, dar și un colier, o brăţară şi un ceas de valoare, împreună cu instrumentele folosite pentru a da spargerea, o şurubelniţă, box, rangă, lanternă, trei perechi de mănuşi albe, o pereche de mănuşi negre, căciulă găurită pentru a fi folosită ca şi cagulă, doi saci de rafie, o cheie de acces în locuinţă, respectiv un rucsac, mai titrează jurnaliștii de la eBihoreanul.