Poliția vrea să le facă dreptate sătmărenilor țepuiți cu vcacanțe de lux. Mii de euro/persoană
În urma apariției în mediul online a articolului intitulat ,,Mega țeapă de Revelion. Zeci de sătmăreni au plătit mii de euro pentru ,,Vacanță de lux” „, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este abilitat să comunice următoarele: ”La data de 30 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că mai multe persoane i-ar fi achitat unei femei contravaloarea unor servicii de turism, fără a mai beneficia de acestea. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale”.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) atrage atenţia călătorilor asupra riscurilor asociate achiziţionării de pachete turistice de la entităţi neautorizate. Recentele informaţii privind o companie din Satu Mare, „Poseing Art Creation”, deţinută de Oana Tarţa, care a prejudiciat 32 de turişti, subliniază necesitatea verificării licenţei agenţiilor de turism de către turişti, spun reprezentanţii ANAT, citați de news.ro
Firma menţionată, care a promovat pachete de Revelion pentru Zanzibar prin platforma „Hai Cu Noi” pe reţele sociale, nu deţinea licenţa necesară pentru vânzarea de pachete turistice. Firma a mai fost reclamată la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
”Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) atrage atenţia călătorilor asupra riscurilor asociate achiziţionării de pachete turistice de la entităţi neautorizate. Recentele informaţii privind o companie din Satu Mare, „Poseing Art Creation”, deţinută de Oana Tarţa, care a prejudiciat 32 de turişti, subliniază necesitatea verificării licenţei agenţiilor de turism de către turişti. Firma menţionată, care a promovat pachete de Revelion pentru Zanzibar prin platforma „Hai Cu Noi” pe reţele sociale, nu deţinea licenţa necesară pentru vânzarea de pachete turistice. Din păcate, acest lucru a condus la pierderi financiare pentru turiştii care au cumpărat pachetele respective, fără a mai beneficia de vacanţa promisă”, arată ANAT, într-un comunicat.
La adresa acestei entităţi, ale cărei probleme erau cunoscute, au mai fost adresate reclamaţii la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
”Turiştii trebuie să cumpere numai de la agenţii de turism licenţiate, pentru că astfel sunt protejaţi conform legislaţiei în vigoare. Amatorii de chilipiruri au mari şanse să fie păgubiţi”, declară Alin Burcea, preşedintele ANAT.
ANAT subliniază că Ordonanţa nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie associate protejeaza turiştii care merg prin agenţiile de turism licenţiate.
32 de persoane care au plătit unei agenţii de turism din Satu Mare preţuri de 2.000 de euro, sau chiar mai mult, fiecare, pentru vacanţe de Revelion în Zanzibar depun plângere penală împotriva organizatorului, după ce, cu câteva zile înainte de data programată pentru plecare, au aflat că excursia nu mai are loc, iar organizatoarea acesteia nu le mai răspunde la telefon. Zeci de persoane care au plătit vacanţe de revelion în Zanzibar şi care ar fi trebuit să plece către insula exotică în 27 decembrie şi să revină în ţară în 9 ianuarie depun plângere penală împotriva reprezentantei unei agenţii de turism, după ce au aflat, cu puţin timp înaintea datei programate pentru plecare, că această dată se amână, iar apoi nimeni nu le-a mai răspuns la telefon.
„Este vorba despre agenţia Hai Cu Noi. Atât eu, cât şi celelalte persoane din grup am aflat despre oferta lor din mediul online, de pe Facebook, Instagram şi alte reţele social media. Am văzut că organizează excursii de grup şi eu am optat pentru excursia din Zanzibar de Revelion. (…) Preţul afişat pe site era 2.500 de euro, cu reducere la 2.200, iar eu când am sunat mi s-a spus că tocmai s-au retras două persoane şi că preţul este de 2.000 de euro”, a declarat pentru News.ro avocata Timea Kovacs, unul dintre păgubiţi.