Poliția Satu Mare și-a dublat numărul de BMW-uri. Și începe vânătoarea de vitezomani prin județ
Conform informațiilor PresaSM, încă trei autoturisme BMW cumpărate de Poliția Română de la Automobile Bavaria au ajuns la Satu Mare. După ce în acest an au intrat în dotare ale două autoturisme. Astfel, s-a ajuns la un total de cinci autospeciale BMW, din care două vor fi alocate Biroului Poliției Rutiere a Poliției Municipiului Satu Mare. Acestea vor deveni un avantaj tehnic important pentru polițiști. Față de actualele autospeciale, cu motorizarea slabă.
Conducerea Poliției Române a semnat un acord cadru pentru un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW, seria 3, 4×4, la un preț per unitate de 32.000 de euro, fără TVA, iar în cei 32.000 de euro, intră și dotări specifice muncii de poliție, de aproximativ 4.000 de euro, respectiv, rampă, colantare, baterie suplimentară, precum și un set de anvelope de iarnă.
Noile autospeciale au următoarele caracteristici și dotări:
- -combustibil BENZINĂ;
- – cilindree min. 1900 cm3;
- motor min. 4 cilindrii, min. 130 kW, min. 290 Nm cuplu;
- transmisie 4×4 permanent, cutie automată min. 8+1 trepte;
- 1 set roti cu pneuri de vară și unul cu pneuri de iarnă;
- roată de rezervă + cric + cheie roti;
- volan reglabil pe două direcții cu comenzi montate pe el incluse;
- ABS, ESP, ASR;
- min. 4 airbag-uri;
- proiectoare ceață;
- viteza maximă – min. 210 km/h;
- accelerație de la 0 la 100 km/h – max. 8 secunde;
- 5 locuri;
- culoare alb + inscripționare specifică;
- climatizare min. 1 zona;
- oglinzi retrovizoare cu degivrare și reglare electrică;
- scaun șofer reglabil pe 3 zone;
- geamuri electrice;
- covorașe față/spate cauciuc;
- priză suplimentară portbagaj min. 10A;
- rampă optico-acustică;
- acumulator suplimentar identic cu cel de bază.