Poliția Locală Satu Mare, preluată sub comanda Inspectoratului Județean de Poliție
Ministrul Afacerilor Interne a precizat că vor fi modificări și în ceea ce privește Poliția Locală. Potrivit lui Vela, comanda va veni de la Inspectoratele de Poliție Județene.
Poliția Locală va fi practic preluată de către Inspectoratele de Poliție Județene. Anunțul a fost făcut de ministrul Marcel Vela în cadrul conferinței de presă care a avut loc în această seară la sediul MAI.
„Poliția Română, va conduce operațional, prin IPJ-uri și prin DGMB, Poliția Locală, care funcționează pe raza de competență”,a s pus ministrul.
Ministrul a mai anunțat că va suspenda activitatea de consum și servire, ca măsură de protecție și prevenție.
”Se suspenda activitatea de consum si servire, activitatea produselor de consum din restaurante, cafenele, hoteluri”, a precizat ministrul Vela.
Vela a precizat și faptul că se vor închide și restaurantele din hoteluri, iar pentru clienți vor rămâne disponibil room-service-ul. Asta înseamă că, unitățile vor puntea să își continue livrările la domiciliu, dar să nu aibă clienți în incintă.
„Este permisă organizarea de către aceste unități economie a activităților de comercializare care nu presupun rămânerea clienţilor în interiorul unităţii”, a precizat Vela.
Restaurnele și cafenelele nu sunt singurele care se închid.
„Suspendarea tuturor activităților culturale, ştiinţifice, religoase, sportive, balneare, de îngrijire personală, jocuri de noroc, realizate în spaţii închise”
Se interzicerea organnizarea și desfășurarea oricărui eveniment cu peste 100 de persoane în spații deschise.
Organizatorii evenimentelor, în aceste cazuri, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minim 1 metru între participanți.
Toti conducătorii auto cu autoturisme mai mare de 3,5 tone trebuie să aibă la trecerea șa frontieră produse dezinfectante. Ei nu se supun carantinei dacă nu prezintă simptome, a mai spus ministrul de Interne.
Secretarul de Stat Raed Arafat a explicat ordinul pentru redistribuirea medicilor rezidenți, care vor veni în sprijinul cadrelor medicale aflate acum în spitale. Cei care se pregăteau să devină medici de familie se vor prezenta la DSP și vor fi repartizați la serviciile de Ambulanță, UPU sau la DSP.
Și rezidenții care nu au specialități în directă legătură cu actuala epidemie virală, vor sta la dispoziția unităților medicale. Cei care doreau să devină specialiști în Urgențe vor suspenda cursurile și se vor întoarce la spitalele de unde provin.
Institutul Național de Sănătate Publică va fi responsabil pentru monitorizarea testării, care va centraliza toate datele, acestea fiind raportate către minister.
Arafat a precizat că se pregătesc spații pentru pacienții care au forme ușoare, la Institutul Ana Aslan.