Poliția Locală = Poliția pentru sancționarea ȘOFERILOR. SCANDALAGII, protejați prin OMISIUNE
Peste 50% din numărul total al amenzilor întocmite de către Poliția Locală sunt la regimul circulației rutiere! La polul opus, la regimul ordinii și liniștii publice au fost date doar 10% din numărul total de amenzi! Și asta în condițiile în care tot mai mulți sătmăreni nu se mai simt în siguranță pe străzile municipiului Satu Mare.
Iar analiza activității polițiștilor locali în luna mai este mai mult decât sugestivă.
Poliția Locală a întocmit în luna mai 531 sancţiuni contravenţionale, din care 191 au fost cu avertisment şi 340 cu amendă, în valoare totală de 110.095 lei. Este important de reținut că la O.U.G.195/2002 şi H.G.1391/2006 privind circulaţia pe drumurile publice s-au aplicat 296 sancţiuni contravenţionale, din care 118 cu avertisment şi 178 cu amendă, în valoare totală de 73.295 lei.
De asemenea, la HCL nr. 149/2012 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în municipiul Satu Mare s-au aplicat 23 sancţiuni contravenţionale, din care 10 cu avertisment şi 13 cu amendă în valoare de 1.300 lei.
Este important de subliniat faptul că la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, s-au aplicat 63 sancţiuni contravenţionale, din care 9 cu avertisment şi 54 cu amendă, în valoare totală de 9.700 lei.
”S-a acţionat pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care au oprit autovehiculele în alte locuri decât cele special amenajate, pe spaţii verzi, pe terenuri destinate spaţiului verde, în zone cu regim de rezervare, ori au blocat accesul în parcare, curţi, au intrat cu autovehiculele pe un sector de drum unde este amplasat indicatorul rutier „Accesul interzis”, sau nu au respectat indicatoarele rutiere referitoare la masa maximă autorizată ori traseul aprobat, etc. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni pietonilor care au traversat strada prin loc nepermis ori pe culoarea roşie a semaforului, bicicliştilor care circulau pe sectoare de drum interzise circulaţiei bicicletelor sau nu erau echipaţi corespunzător, mopediştilor şi căruţaşilor care nu respectau prevederile legale referitoare la circulaţia acestor tipuri de vehicule”, se arată în raportul de activitate al Poliției Locale.
La haosul din trafic, nici nu mă miră! Chiar puțin! Toți proștii își lasă jegurile pe trotuar, bicicliștii sunt claxonați în trafic și urcă tot pe trotuar, unde NU au ce căuta nici unul și nici altul!!!
În altă ordine de idei, sunt servicii separate cele de ordine publică și cel de circulație. Dacă sesizezi un gardian public (nu merită titulatura de polițist, nici măcar comunitar! de când sunt conduși de precup – un habarnist!) de la ordine publică, că pitecantropu’ și-o parcat jegul până-n poartă, se face că nu vede și spune că nu-i treaba lui, să suni la sediu și să reclami …
View Comment