Poliția explică cazul tragediei din Sătmărel. Alin (18 ani) s-a spânzurat de un copac
În cursul dimineții de 28 decembrie a.c., polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că, în cartierul Sătmărel din municipiul Satu Mare, o persoană s-ar fi sinucis prin spânzurare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 18 ani s-ar fi deplasat la domiciliul unei rude, situat tot în Sătmărel, unde s-ar fi sinucis, prin spânzurarea de un copac aflat în curtea imobilului.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Prosectura Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, nu sunt suspiciuni de omor.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Tânărul a fost plecat la muncă în Austria și s-a întors de Crăciun în țară. Conform primelor informații obținute de PresaSM, tânărul suferea de o depresie puternică.
Alin a lăsat și un bilet de adio, în care a spus doar ca anumite lucruri personale să ajungă la prietena lui. Respectiv telefonul, un ghiozdan și o pijama, potrivit datelor PresaSM.
Tragedia este cu atât mai mare cu cât tânărul o avea în grijă pe bunica lui, care l-a și crescut.
CITEȘTE ȘI: Mesajul sfâșietor transmis astăzi de Vanessa, iubita lui Alin