Poliția a ajuns la Spitalul Județean. Anchetă penală pentru moarte suspectă
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au ajuns la Spitalul Județean Satu Mare pentru a desfășura o anchetă în cazul decesului unui băiețel, în vârstă de un an și jumătate, din Stâna. Concret, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, potrivit procedurilor în vigoare.
Dosarul penal a fost deschis IN REM, adică pentru faptă. Până când nu se vor pronunța Comisiile medicale superioare, ancheta polițiștilor se va concentra pe audierea martorilor și a părinților.
Surse din conducerea Spitalului Județean Satu Mare au declarat pentru PresaSM că deja două comisii de specialitate lucrează intens la o anchetă privind elucidarea circumstanțelor în care s-a produs decesul unui băiețel de un an și șase luni – Varga C., din Stâna, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU).
Managerul Spitalului Județean, Adrian Marc, a cerut tuturor cadrelor medicale transparență totală, astfel încât să se facă lumină în acest caz.
”Cert este că din punct de vedere administrativ nu a lipsit nimic. Au fost medici, asistente, infirmiere și toate echipamentele și consumabilele necesare. Comisiile de anchetă vor stabili dacă vorbim despre vreo culpă medicală. Încă nu putem spune nimic. Dar asigur pe toată lumea de o transparență totală”, a declarat Adrian Marc.
Povestea unei drame
Reamintim că un copil de doar un an și jumătate a decedat, după ce mama acestuia l-a luat de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare a declarat pentru PresaSM că s-a constituit o Comisiei de analiză a deceselor, care va demara mâine o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Constantin Demian, a declarat pentru PresaSM că o femeie din Stâna a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe cu copilul său de un an și șase luni, miercuri, la ora 22,25, cu ambulanţa. Prima concluzie a medicilor a fost varicelă, copilul prezentând și o stare febrilă.
Cu toate acestea, femeia a decis la ora 23,15 externarea, după ce și medicii au apreciat că minorul ar fi în stare bună. Doar că, din nefericire, joi dimineaţa copilul a ajuns din nou la Urgenţe, unde a decedat.
“Minorul a stat în incinta Unității de Primire Urgențe cu tratament, iar la ora 9,15 personalul a cerut un consult al unui medic de boli infecto-contagioase. Copilul respira bine, dar ulterior s-a înrăutăţit starea lui, iar la 9,45 s-a solicitat acordul pentru transfer la o clinică din Cluj, cu o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă. Din păcate, transferul nu s-a mai realizat, cu toate că am avut acceptul celor de la Cluj. Starea copilului nu permitea acesti lucru. Conducerea Spitalului a sesizat comisia de analiză a deceselor pentru identificarea eventualelor culpe medicale”, a declarat Constantin Demian pentru PresaSM.