Podul Golescu va intra în reabilitare. Cât timp vor dura lucrările

Podul Golescu va intra în reabilitare, a spus primarul municipiului Satu Mare. Kereskényi a precizat că lucrările vor dura circa două luni de zile, iar autoritățile încearcă să programeze lucrările în așa fel încât să producă cel mai puțin disconfort în trafic.
Podul Golescu va intra în reabilitare, a spus astăzi primarul Kereskényi Gabor, în cadrul unei conferințe de presă. Sumele pentru reabilitare sunt incluse în proiectul de buget propus pentru anul în curs, iar potrivit edilului este nevoie de intervenții serioase.
„Mai întâi trebuie să schimbăm hidroizolația care este complet distrusă”, a spus edilul despre situația de pe podul Golescu.
Lucrările, spune primarul, vor dura circa o lună și jumătate, două luni, dar se caută soluții pentru ca șantierul să fie deschis în perioada în care copiii sunt în vacanță, în așa fel încât să fie afectat cât mai puțin traficul din oraș, având în vedere aglomerația de dimineață și cea de după-masă.
Nu doar podul Golescu va intra în reabilitare. Primarul spune că în buget sunt cuprinse și sumele necesare pentru reabilitarea pasajului de pe strada Fabricii.
