PNL – via Prefectura Satu Mare – vrea să schimbe toți directorii ”ciumei roșii”
PNL-iștii din județul Satu Mare au primit ”ordin de serviciu” de la București să schimbe toți directorii puși de către PSD în fruntea unor instituții publice deconcentrate. De cei ai UDMR nu se ating, pentru a nu strica echilibristica de la vârful Primăriei și Consiliului Județean Satu Mare.
Și cum politicienii lucrează mereu prin intermediul instituțiilor publice ”apolitice”, așa se face că cei de la vârful Prefecturii Satu Mare au făcut deja o listă cu toți directorii de instituții publice deconcentrate – direcţii, agenţii, inspectorate, oficii. Mai exact, când le expiră contractul de management, respectiv în ce condiții au ocupat acel post.
Cei care au fost numiți sau care sunt interimari, aceia vor fi primi care vor părăsi posturile. În cazul celorlalți fie se așteaptă finalul mandatului, fie i se ”găsește” ceva, existând informații că diferite echipe de control (”apolitice”, desigur) se pregătesc deja să descindă la Satu Mare pentru a-i împinge de pe scaun.
Și toate acestea nu pentru a eficientiza acele instituții, nici vorbă! Ci pentru a-și ”planta” cât mai repede membri și cotizanți ai PNL, căci se apropie campania electorală iar ”oastea galbenă” trebuie recompensată și motivată.
Ca și efect imediat al acestui demers, la ușa prefectului Radu Bud bat tot mai mulți liberali, încercând să își rezerve locurile care urmează să fie eliberate. În orice caz, slugărnicia multora care pozează în mari lupi moraliști este mai mult decât evidentă pe holurile Palatului Administrativ, în goana după posturi plătite foarte bine.
Nici nu mai contează că unul dintre pretendenți nu are nicio treabă, de exemplu, cu Direcția Județeană de Tineret și Sport, fiind înainte pe la Muzeul Județean sau pe la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.
”Șefu`, am auzit că s-a eliberat un post, cred că ar fi bun pentru mine. Mă ajutați?!”… jos ciuma roșie, sus ciuma galbenă!
Este de tot râsul. Unii directori au dat dovadă de competență, nu ar trebui schimbați indiferent de culoarea politică.
View CommentCiumații roșii se vor îngălbeni și iar o să fie competenți!
View Comment