Ploi, furtuni cu descărcări electrice și grindină în județul Satu Mare
Vremea se schimbă, anunță meteorologii. De marți, prognozele arată că Satu Mare se va confrunta cu precipitații, care pot deveni însemnate, furtuni cu descărcări electrice, dar și posibile căderi de grindină.
Meteorologii anunță că începând cu ziua de marți vremea se va schimba, iar Satu Mare se va confrunta cu precipitații care pot deveni însemnate din punct de vedere cantitativ.
“Probabilitatea pentru ploi, mai ales averse și descărcări electrice, va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului, dar mai ales în zilele de 11 și 12 mai și după data de 15 mai, când vor fi posibile și cantități de apă însemnate,” anunță meteorologii.
La început, ploile torenţiale, acompaniate de frecvente descărcări electrice, vânt intens şi grindină vor fi prezente special în jumătatea vestică a ţării, iar după apus vor apărea şi în celalte zone.
Miercuri, furtunile vor fi prezente doar în regiunile vestice, nordice, nord-estice şi centrale. În ceea ce privește valorile termice, maximele vor fi într-o scădere ușoară, de la 26 la 23 de grade Celsius. Pe timpul nopții, media minimelor va fi de 8-10 grade, anunță ANM.
Este așteptat ca cerul să se mai însenineze pe parcursul week-end-ului, dar precipitațiile sunt așteptate să se întoarcă odată cu începutul săptămânii viitoare.