Ploaie de amenzi pe șoselele Sătmarului. Zeci de șoferi lăsați astăzi fără permis
Polițiștii sătmăreni au transformat în pietoni un număr de 26 de șoferi, în perioada 5 ianuarie – 6 ianuarie 2018. Mai exact, 12 pentru depășirea limitei legale de viteză și 8 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor. De asemenea, au fost aplicate peste 120 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere în valoare de aproximativ 40 000 de lei.
Totodată, au fost efectuate verificări de către polițiști la societăți comerciale, în piețe și în preajma acestora, în ceea ce privește deținerea și comercializarea de obiecte pirotehnice și desigur, în ceea ce privește activitățile comerciale nelegale cu mărfuri alimentare și nealimentare.
Pe durata desfășurării acțiunilor polițiștii rutieri au acordat o atenție sporită conducătorilor auto care nu respectă regimul de viteză, atât în localități cât și în afara acestora, precum și acelora care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător.