Peste 8 milioane de euro merg la biserici în 2023, la cererea PSD și AUR
Parlamentarii au adoptat, miercuri, mai multe amendamente depuse de PSD și AUR la proiectul Legii Bugetului pe 2023, prin care au alocat fonduri suplimentare de peste 8 milioane de euro pentru biserici, respectiv pentru reparații și construcții de biserici și pentru plata salariilor preoților și a personalului neclerical, titrează Digi24.
Tot Marcel Ciolacu a cerut alocarea sumei de 517.200 de euro în fiecare lună (6.206.400 euro anual) pentru sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor
„Este necesară suplimentarea cu 75.000 euro/lunar atât pentru creșterea cuantumului sprijinului pentru cele 850 de posturi clericale care primesc contribuție de la bugetul de stat cât și pentru aproximativ 40 de posturi clericale care nu beneficiază în prezent de niciun sprijin financiar. Pentru majoritatea personalului clerical care își desfășoară activitatea în afara granițelor țării sprijinul financiar este la nivelul salariului minim pe economie din România (aproximativ 480 euro/lunar). Întrucât salariul minim brut pe economie va crește de la 1 ianuarie 2023 la 3000 lei/lunar este necesară suplimentarea cu 50.000 euro/lunar a sprijinului pentru ca personalul clerical care își desfășoară activitatea în afara granițelor țării să beneficieze în anul 2023 de sprijin financiar la nivelul salariului minim brut pe economie. Suplimentarea cu încă 25.000 euro/lunar va permite sprijinirea a 40 de posturi clericale pentru personalul clerical aparținând Mitropoliei Basarabiei (Republica Moldova) și Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix (Serbia), ambele parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. În ceea ce privește sprijinirea activității personalului de cult care își desfășoară activitatea în cadrul așezămintelor romînești din afara granițelor țării o prioritate o reprezintă sprijinirea salarială a personalului clerical care nu beneficiază de nicio formă de sprijin financiar, 35 de preoți în Mitropopolia Basarabiei și 5 preoți în Episcopia Ortodoxă Română a Daciei Felix”, se arată în expunerea de motive pentru solicitarea făcută de președintele PSD.
Se vor aloca de asemenea 655 000 de lei pentru Sinagoga din Cetate, unul din monumentele emblematice al Municipiului Timișoara și un simbol al vieții evreiești din România. Pentru dotarea și reparațiile aduse unui mare număr de biserici s-a cerut suplimentarea cu 4.825.000 a bugetului destinat susținerii cultelor din cadrul bugetului SGG.
Au fost adoptate și mai multe amendamente propuse de grupul AUR pe marginea bugetului SGG, tot pentru suplimentări de fonduri destinate bisericilor. Astfel, se va aloca suma de 3.378,400 lei pentru biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din localitatea Cetăţuia, comuna Puieşti, judeţul Vaslui.
Biserica este una dintre cele mai vechi din ţară (secolul al XVI-lea), unde se săvârşeşte necontenit serviciul liturgic, de la ctitorire până astăzi, explică iniţiatorii.
Potrivit unui alt amendament, se alocă suma de 250 000 de lei pentru refacerea picturii şi reparaţia Bisericii Ortodoxe „Sfântul Nicolae”, Vlădica din Prund, Sector 4, Bucureşti. Biserica monument istoric, amplasată în zona de interes turistic a Capitalei, necesită reparaţii şi refacerea picturii murale interioare, argumentează iniţiatorii.