Peste 60.000 de persoane, așteptate la Zilele Maghiare, în municipiul Satu Mare
Organizatorii Zilelor Culturale Partium se așteaptă la o prezență de peste 60.000 de persoane în municipiul Satu Mare. În cadrul evenimentului aflat la XVIII-a ediție, organizatorii își propun să evidențieze stilul de viaţă prietenos cu mediul şi promovarea produselor locale.
Peste mai puțin de 1 lună, în perioada 20-25 august, va lua startul seria de manifestări cu cea mai veche tradiție din regiune, ediţia din acest an a Zilelor Culturale Partium. Ediţia 2019 a Zilelor Culturale Partium va întâmpina participanţii cu locaţii noi, specialități culinare şi programe culturale diverse.
„Cu prilejul organizării Zilelor Culturale Partium din acest an, ne-am străduit să menținem în program punctele tradiţionale din ultimele două decenii, dar ne-am pregătit şi cu multe noutăţi, cu scopul să depăşim calitatea manifestărilor din anii precedenţi. Vom anima oraşul cu un program diversificat, dedicat tuturor categoriilor de vârstă, pentru ca oricine să poată găsi programe și activități pe placul său, iar în acest sens dorim să asigurăm un cadru exigent întregului eveniment. În această notă, am regândit, într-un fel, toate locaţiile: în Grădina Romei vom crea o atmosferă şi mai plăcută, ceea ce înseamnă decorarea spectaculoasă a pereţilor cu lumini LED, ceea ce va aduce evenimentul mai aproape de scopul său inițial, dar va fi, totodată şi o primă zonă de relaxare”, a precizat noul organizator principal al Festivalului, Barta Zoltán.
Dintre soliștii care vor urca pe scenă trebuie amintiţi: Marót Viki în compania orchestrei Nova Kultúr, formația Ismerős Arcok, orchestra Csík Zenekar, formațiile Compact Disco, Twisted Systems, Strangers şi Koszika. Zilele Culturale Partium vor fi încununate în acest an, fără îndoială, de figura legendară a industriei muzicale maghiare, solistul Ákos.
Concert extraordinar Ákos la Zilele Culturale Partium
În data de 25 August, la ora 21.00 va urca pe scenă în cadrul turneului intitulat Ákos50, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai muzicii maghiare, ex-membru al formaţiei Bonanza Banzai, Ákos Kovács. Locaţia concertului mult aşteptat va fi parcarea Aushopping, scena Tarr Beton. Această locație este cel mai potrivit loc unde pot beneficia de sunetul perfect al melodiilor artistului, cel mai mare număr de persoane.
Deoarece în cadrul Zilelor Culturale Partium se va promova, în premieră pentru România, derularea evenimentului în stil eco-friendly, organizatorii recomandă sătmărenilor să ajungă la locul de desfășurare pe jos sau prin intermediul mijloacelor de transport în comun, puse la dispoziție cu această ocazie. Cu toate acestea, nu înseamnă că cei care sosesc de la distanță, cu mașinile personale, nu vor avea posibilitatea de a staționa, deoarece în ziua concertului, vehiculele pot fi parcate pe o suprafață de patru hectare din spatele hipermarketului Auchan.
Kereskényi Gábor, preşedintele organizației municipale UDMR Satu Mare este cel care a avut inițiativa și l-a invitat pe Kovács Ákos la Zilele Culturale Partium. Anul trecut în septembrie, cu ocazia vizitei de lucru a primarului oraşului la Beregszász (Ucraina) s-a întâlnit personal cu solistul legendar, iar pe parcursul discuțiilor avute cu acesta, şi în acord cu managementul solistului, se contura, aproape sigur, că Ákos va evolua la cea de a 18-a ediţie a evenimentului.
„Programul tumultuos de o săptămână şi concertul care marchează un moment de final grandios al seriei de manifestări vor mobiliza nu numai localnicii orașului, dar îi vor convinge şi pe cei din localităţile învecinate să viziteze Satu Mare în aceste câteva zile” și-a exprimat speranța primarul Kereskényi Gábor.
Pataki Csaba, preşedintele organizației județene UDMR Satu Mare a adăugat că, deși în organizarea a celei de-a 18-a ediţii a Zilelor Culturale Partium vor fi incluse foarte multe noutăţi, echipa de organizatori continuă și în acest an să respecte principiile formulate în urmă cu aproape 20 de ani, la debutul primei ediții a evenimentului.