Peste 100 de proiecte europene la Satu Mare, în șase ani de zile. Cei mai mulți bani, pe apă și canal
Județul Satu Mare a beneficiat, până la data de 31 martie 2021, de 131 proiecte finanțate din fonduri europene, în perioada de programare 2014-2020, potrivit datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Valoarea celor 131 de contracte derulate în Satu Mare, prin intermediul tuturor Programelor Operaționale 2014-2020, este de 2.585.403.351 lei, arată datele furnizate de Ministerul Investițiilor.
Cele mai importante investiții în județul Satu Mare vizează construcția variantelor de ocolire a Municipiilor Satu Mare și Carei, îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată în județ, achiziția de autobuze nepoluante, modernizarea unor drumuri județene, modernizarea centrului vechi din Satu Mare și a traseului pietonal și velo din centrul nou, eficientizarea energetică a unor clădiri publice și rezidențiale, precum și dezvoltarea infrastructurii de iluminat public din județ.
Cei mai mulți bani, pe apă și canal
Cei mai mulți bani au venit în județ prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar aproape 70% din bani au mers către proiectul implementat de Apaserv. Acesta vizează sistemului de alimentare cu apă: asigurarea pentru locuitorii oraşului Satu Mare, a unui serviciu de calitate în ceea ce priveşte furnizarea apei potabile, care să îndeplinească cerinţele Directivei UE pentru Apă Potabilă 98/83/EC; furnizarea continuă şi la presiune constantă a apei şi evitarea contaminării reţelei de distribuţie a apei potabile; • reducerea folosirii ineficiente a apei şi a pierderilor de apă; îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei oraşului și reducerea costurilor de exploatare, întreţinere şi reparare a sistemului de furnizare a apei potabile.
În ceea ce privește Programele Operaționale Reginale, cele mai importante dintre ele vizează reabilitatea drumurilor județene, cum este tronsonul Beltiug – Hurezu Mare, cu o valoare totală de 11.5107.493, proiect aflat în faza de implementare.
Alte proiecte importante din punct de vedere al alocărilor vizează planurile de mobilitate, atât în municipiul Satu Mare, prezent pe listă cu proiectul ce vizează transportul urban și pasarela pietonală și velo, cât și în municipiul Carei.
În regiunea de nord-vest, doar județul Sălaj are mai puține contracte decât județul Satu Mare. În schimb, atunci când vorbim de valoarea contractelor, Satu Mare se află pe locul patru, după județele Cluj, Bihor și Bistrița, dar înainte de Maramureș și Sălaj.
Raportarea nu cuprinde contractele de finanțare semnate la nivel regional sau național, care pot acoperi mai multe județe.
De aceea scumpesc apa și canalizare?
Multi cer apă, dar nu se acordă că vezi doamne nu au canal pe strada.
Bani pentru ei,… nu pentru utilizatorului de rând căruia de la întâi li se va cere și mai multi bani.
View CommentSi te rogi de ei să-ți dea un aviz amarat.
Stăm foarte bine!
Județul Maramureș, deși aproape dublu ca și număr de locuitori și suprafață, este doar puțin peste noi!
Județele comparabile ca și număr de locuitori sunt bine sub noi!
Bravo!
Aici se vede diferența între pesedei și ăștialalți!
View Comment