Trenul de noapte Satu Mare – București Nord a ajuns cu două ore întârziere în Capitală, după o serie de probleme tehnice apărute pe traseu, în zona Brașovului. Trenul IRN 1642, operat de CFR Călători, a plecat marți din Satu Mare la ora 16:30 și ar fi trebuit să ajungă la Gara de Nord miercuri dimineață, la ora 6:22, după o călătorie de aproape 14 ore. Garnitura a ajuns însă la destinație abia la ora 8:22, acumulând o întârziere totală de 120 de minute, informează clubferoviar.ro
La plecarea din Satu Mare, trenul avea trei vagoane – clasa a II-a, vagon de dormit și cușetă – și era tractat de o locomotivă diesel. Pe parcurs, la Baia Mare și Sărățel au fost atașate vagoane suplimentare, iar la Dej Călători tracțiunea a fost schimbată cu una electrică, linia fiind electrificată până la Brașov.
Circulația s-a desfășurat inițial aproape de grafic, cu mici întârzieri cauzate de restricții de viteză. Prima problemă serioasă a apărut însă la Prejmer, la doar 16 kilometri de Brașov, unde un deranjament la linia de contact a impus intervenția unei locomotive diesel de ajutor. Incidentul a generat o întârziere de aproximativ 33 de minute, trenul sosind în Brașov cu 35 de minute peste ora programată, potrivit datelor publice ale Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Din Brașov, trenul a plecat mai departe cu locomotiva electrică LEMA 005, recent modernizată.
Problemele nu s-au oprit aici. După alți 16 kilometri, la Timișu de Sus, locomotiva s-a defectat, trenul fiind nevoit să staționeze nu mai puțin de 85 de minute. Mecanicul a semnalat o „diferență de curent la motoarele de tracțiune”, iar reprezentanții Softronic Craiova au explicat că, cel mai probabil, incidentul a fost cauzat de patinarea roților pe gheață, situație care a activat automat sistemele de protecție ale locomotivei.
Această defecțiune a dus la întârzierea finală de două ore, resimțită mai ales de pasagerii din vagoanele de clasa a II-a, în special cei care s-au urcat din Brașov. Pentru călătorii din vagoanele de dormit și cușetă, impactul a fost mai redus, aceștia beneficiind de un somn prelungit.
Locomotiva LEMA 005 a mai fost implicată în incidente similare. În noiembrie 2025, aceasta s-a defectat la Florești Prahova, la tracțiunea trenului internațional Dacia, provocând o întârziere de aproximativ trei ore. La doar o zi distanță, aceeași locomotivă a cedat din nou, de această dată la Sinaia.
Modernizarea locomotivelor face parte dintr-un contract semnat în decembrie 2023 de Softronic Craiova, pentru 19 locomotive electrice destinate CFR Călători, finanțat prin PNRR, cu o valoare de peste 100 de milioane de euro. Proiectul presupune reconstruirea aproape completă a locomotivelor, integrarea unor sisteme moderne de monitorizare și reducerea consumului de energie, însă incidentele recente ridică semne de întrebare cu privire la fiabilitatea acestora în exploatare.