Periculoși la volan. Au crezut că drumurile județene sunt autostrăzi
Peste 140 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii rutieri sătmăreni la data de 10 iulie, în cadrul unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare. Unii șoferi au rămas fără permise după ce au încurcat drumurile județene cu autostrăzile.
Ieri, 10 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 140 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 68 400 de lei.
De asemenea, s-a aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 8 conducători auto și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.
Din totalul permiselor de conducere reținute, polițiștii rutieri au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, în cazul a 6 conducători auto cu vârste cuprinse între 35 și 41 de ani, care au fost filmați și înregistrați de aparatul radar rulând cu viteze de la 119 km/h până la 160 km/h, atât în interiorul cât și în afara localităților, de pe raza județului Satu Mare.
Sursa: IPJ Satu Mare
Citește și:
DECIZIE. Liber la pânda cu radarul în mașini nesemnalizate
PROIECT. Pedepse mai aspre pentru cei care fac depășiri neregulamentare
FOTO/VIDEO. Drumul groazei din Satu Mare. Accidente mortale în fiecare an