Pericol real de inundații în județul Satu Mare. Zonele care ar putea fi afectate
Specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au remis o avertizare de tipul COD GALBEN de inundații pe anumite cursuri de apă din județul Satu Mare. Este vorba despre râurile Tur, Someș și Crasna.
FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE: 13.06.2018, ora 14:00 – 15.06.2018, ora 16:00.
”Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu – Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenta generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă si poluări marine în zona costieră”, este mesajul specialiștilor de la INHGA pentru autoritățile locale.
Nu stiu cum se face dar otot timpul anunta cod portocaliu la 30 min dupa producerea inundatiilor
View Comment