Pericol de inundații la Satu Mare. Avertizarea transmisă de hidrologi
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis astăzi o avertizare de inundații care vizează și județul Satu Mare. Atenționarea va rămâne în vigoare până duminică la ora 12, precizează hidrologii. Codul galben vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Hidrologii au emis pentru intervalul 09.02.2024 ora 18:00 – 11.02.2024 ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sectorul aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Bistriţa (afluent al Siretului) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte S.H. Frumosu (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita), o avertizare Cod galben de inundații.
Potrivit celor de la INHGA, în bazinele hidrografice menționate, pot avea loc scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Pentru râuri din județele Maramureș și Bistrița-Năsăud, hidrologii au emis avertizări Cod portocaliu de inundații.