FOTO. Percheziții ale procurorilor DIICOT la Primăria Tășnad. Vizat un angajat
Percheziții chiar la această oră la Primăria Tășnad. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), însoțiți de luptători ai Serviciului de Intervenție Rapidă și cei ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, au făcut mai multe percheziții în sediul instituției, dar și la domiciliul unei persoane.
Potrivit unor informații neconfirmate, ar fi vorba despre mai multe plângeri, după ce conturile unor căsuțe de poștă electronică și pagini de socializare ar fi fost sparte.
UPDATE: Reporterii PresaSM au reușit să ia legătura cu viceprimarul Tășnadului, Kiszkazsa Balasz.
„A fost vizată o persoană fizică, angajată a Primăriei. Nu a fost vorba despre funcționari publici. Percheziția nu are legătură cu activitatea Primăriei Tășnad. Am colaborat foarte bine cu domnii de la DIICOT”, a spus viceprimarul Tășnadului.
Polițiștii ar fi ridicat mai multe calculatoare și servere în vederea expertizării. Acțiunea vine ca urmare a unor suspiciuni mai vechi în ceea ce privește violarea corespondenței private.
Informația nu a fost confirmată în mod oficial de autorități. Acestea sunt doar informații obținute de la surse din teren.
NOTA redacției: Informațiile din articolele PresaSM pot fi preluate doar cu citarea sursei. Vă mulțumim pentru înțelegere!