Pensionarul s-a certat cu nevasta, apoi a lovit-o. Femeia a cerut ajutorul polițiștilor
Un bărbat în vârstă de 77 de ani va fi obligat ca, cel puțin în următoarele cinci zile, să nu se mai apropie de soția sa. Asta după ce, în cursul zilei de ieri, femeia a solicitat sprijinul polițiștilor. Aceasta le-a spus oamenilor legii că s-a certat cu soțul, iar apoi acesta a agresat-o. Totul s-a întâmplat în localitatea sătmăreană Crucișor.
La data de 5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare-Secția Valea Vinului, au fost sesizați de către o femeie de 73 de ani, domiciliată în comuna Crucișor, despre faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi fost agresată fizic de către soțul său.
Față de bărbatul de 77 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de femeie și de domiciliu. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.