Pensionarii sătmăreni, printre cei mai săraci din țară. Pensiile speciale, de aproape trei ori mai mari
Pensionarii sătmăreni sunt în continuare printre cei mai săraci din țară. Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii, pensia medie în țară în luna ianuarie a fost de 1.771 lei, în timp ce la Satu Mare ea abia a trecut de 1.450 de lei. Doar sectoare ale Capitalei și județele Hunedoara, Gorj și Brașov au pensii medii ce depășesc 2.000 de lei, asta în timp ce pensia specială medie este de trei ori mai mare decât pensia medie obișnuită.
Județul Satu Mare este pe locul cinci pe țară în clasamentul celor mai mici pensii medii în luna ianuarie a anului curent. Doar în Botoșani, Giurgiu, Vrancea și Vaslui, pensiile medii înregistrate în prima luna a lui 2022 au fost mai mici decât în județul nostru.
Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii, la Satu Mare, valoarea pensiei medii a fost de 1.467 de lei.
În șapte județe din țară, printre care și Satu Mare, pensiile medii sunt cuprinse între 1.400 și 1.500 de lei.
Iar când vorbim de cele mai mari pensii, doar în cinci sectoare ale Capitalei și în județele Hunedoara, Gorj și Brașov s-au înregistrat pensii medii mai mari de 2.000 de lei.
Dacă pensia medie din sistemul asigurărilor de stat este de 1.771, la nivel național, pensia medie specială ajunge la aproximativ 4.200 de lei, adică de trei ori mai mare decât cele obișnuite.
Top pensii medii pe județe, în luna ianuarie
BUCUREŞTI 1 | 2,614 |
HUNEDOARA | 2,347 |
BUCUREŞTI 6 | 2,296 |
BUCUREŞTI 2 | 2,282 |
BUCUREŞTI 3 | 2,189 |
BUCUREŞTI 4 | 2,174 |
BRAŞOV | 2,083 |
GORJ | 2,007 |
GALAŢI | 1,920 |
BUCUREŞTI 5 | 1,918 |
CONSTANŢA | 1,878 |
PRAHOVA | 1,875 |
ARGEŞ | 1,865 |
CLUJ | 1,816 |
SIBIU | 1,780 |
ALBA | 1,761 |
MEHEDINŢI | 1,750 |
CARAŞ SEVERIN | 1,742 |
TIMIŞ | 1,740 |
BACĂU | 1,732 |
ILFOV | 1,704 |
DÂMBOVITA | 1,703 |
VÂLCEA | 1,702 |
BIHOR | 1,691 |
IAŞI | 1,688 |
DOLJ | 1,684 |
MARAMUREŞ | 1,681 |
SĂLAJ | 1,671 |
MUREŞ | 1,659 |
HARGHITA | 1,635 |
COVASNA | 1,623 |
BRĂILA | 1,621 |
NEAMŢ | 1,620 |
ARAD | 1,601 |
TULCEA | 1,572 |
IALOMIŢA | 1,542 |
BUZĂU | 1,533 |
SUCEAVA | 1,531 |
TELEORMAN | 1,526 |
OLT | 1,510 |
BISTRIŢA | 1,479 |
CĂLĂRAŞI | 1,476 |
SATU MARE | 1,467 |
VASLUI | 1,448 |
VRANCEA | 1,426 |
GIURGIU | 1,418 |
BOTOŞANI | 1,406 |
Pana cind oare ii mai rabda pe pamant Dumnezeu pe acesti lacomi
View CommentPadurea era tot mai mica, dar copacii votau mereu pentru topor, caci coada lui era din lemn, iar ei credeau ca-i unul de-al lor…
View Comment