Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate, inclusiv cele aflate în plată
Parlamentul a adoptat cu 357 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, titrează Digi24.
Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți în sală, însă nu au votat. UDMR a precizat prin parlamentarii săi că pensiile speciale trebuie eliminate sau limitate pentru toate categoriile. Parlamentarii UDMR au vorbit și despre faptul că astfel de inițiative au mai fost în parlament, iar ele au fost declarate neconstituționale.
Propunerea de suplimentare a ordinii de zi de miercuri a fost făcută de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.
În cadrul ședinței de plen reunit, deputatul PNL, Florin Roman a cerut o procedură asemnătoare și pentru demiterea avocatului poporului, Renate Weber, însă propunerea sa nu a ajuns la vot.
Dan Barna a anunța luni că în coaliție s-a decis ca la prima ședință de plen reunit, programată miercuri, să fie inclusă pe ordinea de zi inițiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Însă, la ședința Birourilor Permanente Reunite de marți dimineață, conducerea Parlamentului a decis să trimită inițativa la comisie astfel încât să fie obținute toate avizele și să fie îndepliniți pașii procedurali.
Proiectul a trecut de Comisia de statut, înainte de a ajunge în plenul Camerei Deputaților.
Asta e o stire pentru prosti, ca un om inteligent nu inghite o astfel de galusca.
View CommentDin totalul pensiilor speciale cele ale parlamentarior reprezinta 1,38 % din cheltuiala bugetara cu pensiile speciale.
Wauuuu ce reducere de cheltuieli !!!!
USR-ul va anunta peste citeva zile ca taie indemnizatiile pentru mandatele alesilor locali iesiti la pensie, care reprezinta 0,00 % acestea nefiind acordate niciodata.
Wauuuuu ce reducere , de 0,00% !!!!
Astia chiar ne cred prosti .
Mai “desteptilor” de USR-isti dar ce faceti cu pensia speciala a unui procuror, de peste 780 milioane lei vechi pe luna, cu pensiile speciale ale judecatorilor , ale celor de la Curtea de Conturi, ale celor din tot felul de servicii… si care reprezinta 98,62 % din cheltuiala bugetara cu aceste pensii ?!
De astea nu aveti curajul sa va atingeti ca imediat vine dosarul penal…
Mi se face scirba !!!
Ai dreptate așa se va întâmpla ,cine să renunțe la o pensie mai mare că salariu ??
View Comment