Penali din tată-n fiu! Tatăl, fiul și nepotul, implicați într-o amplă rețea infracțională
O rețea de infractori formată din mai multe persoane, din diferite generații și din aceeași familie, s-a ocupat timp de câteva luni de trecerea ilegală a frontierei de stat de către migranți și cetățeni români fără acte. Gruparea acționa și pe raza județului Satu Mare. Printre membri grupării se aflau și un tânăr (19 ani), tatăl (33 ani) și bunicul său (63 ani).
Procurorii DIICOT au reținut că grupul infracţional organizat a fost iniţiat şi constituit în perioada octombrie – noiembrie 2022, de către bărbatul de 33 de ani, împreună cu membrii de familiei, rude și prieteni, în final întreaga grupare a cumulat 24 de persoane.
Indivizii acționau ”în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, în zona de vest a României, judeţele Satu Mare, Arad și Timiș sau în străinătate, după care au început executarea acţiunilor specifice prevăzute în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de trafic de migranţi, inculpaţii întocmind planul de acţiune, stabilind rolul fiecăruia, primind pe telefon locaţiile unde se află migranţii, închiriind microbuze, mergând cu ele în străinătate, folosind şi autoturismele personale pe post de antemergători, făptuitorii săvârşind în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, mai multe acte materiale de racolare, transport, îndrumare şi călăuzire, a mai multor grupuri de migranţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale, folosind aceleaşi moduri de operare, rolul fiecărui membru al grupului (lider, şofer, intermediar) fiind bine stabilit”.
Prețurile stabilite de liderul grupului infracțional erau de 500 de euro pentru minori, 400 de euro pentru majori și 1.000 de euro pentru migranți. Totul a mers bine pentru infractori, până când unul dintre șoferii grupării a avut ghinionul să fie prins de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să treacă frontiera șase persoane ascunse în mașină. De atunci a început sfârșitul pentru grupare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ