Panică la PSD Satu Mare?! CUM s-ar încerca acoperirea valului de protest fără precedent
Ședință de urgență a Comitetului Executiv al Organizației Județene Satu Mare a PSD, după ce în ultimele săptămâni și-au dat demisia în semn de protest mai mulți lideri importanți din organizația sătmăreană. Cel mai probabil că în încercarea de a contrabalansa efectele devastatoare în planul imaginii, liderii social-democrați au convocat Comitetul Executiv Județean, în care s-a propus și votat excluderea liderilor care au anunțat miercuri, alături de Victor Ponta, înregimentarea în Pro România.
Din câte se pare, mișcarea nu a prea ieșit, în condițiile în care – potrivit unor surse politice – demisionarii și-au depus, astăzi, actele privind retragerea și ar fi primit număr de înregistrare deja în jurul orei 11.00. Așadar, votul de excludere din Comitetul Executiv, ședință care a început la ora 16.00, nu mai are acoperire decât în planul imaginii.
Surse politice susțin că această mișcare ar putea fi o încercare de a demonstra că actuala conducere ar mai deține controlul formațiunii politice. Surse din interior susțin că s-ar fi promis chiar și diferite funcții social-democraților.
Interesant este faptul că Victor Ponta a precizat miercuri, într-o conferință de presă susținută în municipiul Satu Mare, că PSD Satu Mare este condus în realitate de către Liviu Dragnea, prin Mircea Govor, și nicidecum de către președintele Aurelia Fedorca.
Reamintim că primul care a părăsit – în semn de protest, după 23 de ani de membru – PSD Satu Mare a fost deputatul Octavian Petric – fost vicepreședinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD. În prezent, deputatul Petric ocupă funcția de coordonator al Pro România Satu Mare, alături de Dorel Coica – fost președinte al Organizației Municipale Satu Mare a PSD.
O altă plecare importantă de la vârful PSD Satu Mare este cea a lui Ciprian Ardelean, care ocupa până astăzi funcția de președinte executiv (!) al Organizației Județene Satu Mare a PSD și cea de consilier județean.
Alexandru Horvat este un alt consilier județean – unul dintre cei mai vocali social-democrați. Fostul consilier județean PSD, Constantin Frencz, este cel de-al treilea consilier județean care a părăsit barca social-democraților.
O altă lovitură importantă dată de Victor Ponta în județ a fost cooptarea fostului președinte al Organizației Orășenești Tășnad a PSD, Adrian Farcău, care a pierdut astfel și funcția de consilier local deținută în Tășnad.
Dacă PSD Satu Mare dispare cu totul nu e nicio bagubă!
View CommentPartide de 2 lei Alexandru Horvath de la Dan Diaconescu navigheaza la Dragnea si acum la Ponta !cine se aduna se aseamana!
View CommentPonta si Coica ar trebui sa calmeze spiritele
View Comment