PAMFLET. TOP 10 legende despre al treilea pod peste Someș
Posibilitatea construirii celui de-al treilea pod peste Someș în municipiul Satu Mare – deși al patrulea va fi construit mai repede 😉 – a devenit deja un subiect de glumă printre sătmăreni. PresaSM.ro și-a permis să facă haz de necaz și a întocmit zece posibile legende din jurul acestui subiect.
1. Firma care se ocupă de reabilitarea Podului Decebal ar putea construi și al treilea pod (finalizarea va fi la Paștele Cailor?!).
2. Pentru că politicienii nu au reușit încă să stabilească cine are mai multe merite în proiectul podului, lucrările au fost amânate. Responsabil proiect: ”Suntem în instanță. A fost contestat meritul de către mai multe persoane”.
3. Cea mai bună şansă a sătmărenilor este să se prăbuşească un pod din Cluj şi să-l aducă Someșul până în Satu Mare.
4. Valoarea investiției s-a suplimentat de la 82 de milioane de lei la 200 de milioane lei. Trebuie expropriați mai mulți ”băieți deștepți”.
5. O parte dintre ”politicieni” consideră investiția drept o risipă uriașă de bani publici: ”Cu 82 de milioane de lei ne terminam și noi vilele”.
6. Pe când se va termina, al treilea pod va deveni direct piesă de muzeu. Sătmărenii se vor deplasa cu ajutorul sistemului public de teleportare.
7. ”Proprietarii” de case improvizate din zona digului protestează, acuzând că al treilea pod va aduce cu el poluarea fonică.
8. Al treilea pod peste Someș se va construi după al zecelea, parte integrantă al celei de-a treia autostrăzi care va străbate Sătmarul.
9. Podul va fi dotat cu sisteme de iluminat și pe timp de zi. Satu Mare are o tradiție lungă în acest sens.
10. Viitoare bijuterie arhitecturală, podul va fi unul multifuncțional: pe lângă mașini, podul va putea fi traversat chiar și de pietoni.
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Ceaușescu a făcut 3 poduri în 18 ani.
View Comment