Pagube de milioane în urma incendiilor din Satu Mare. Șase persoane rănite, creștere alarmantă a incendiilor de vegetație
Incendiile de anul trecut au provocat pagube de peste 15 milioane de lei, arată un bilanț al celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare. Pompierii au avut peste 9000 de intervenții în 2024, cele mai multe dintre ele ale echipajelor SMURD. Numărul incendiilor a crescut și el, cu 5% atunci când vorbim de locuințe și anexe, dar și mai îngrijorătoare este creștere, cu 79%, a incendiilor de vegetație.
În anul 2024, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș,, al județului Satu Mare s-au gestionat un număr de 9098 intervenții (o medie de 25 de intervenții pe zi) ce au impus intervenția operativă a subunităților de pompieri și serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, în crestere cu 16% față de anul anterior, când s-a înregistrat un număr de 7837 intervenții (o medie de 21 intervenții pe zi – cu o medie de 4 intervenții pe zi în plus față de anul anterior).
Situația pe tipuri de intervenții se prezintă astfel:
- incendii la locuințe și anexe gospodărești proprietate privată/operatori economici – 221 intervenții, în crestere cu 5% față de anul anterior;
- incendii de vegetație – 77 intervenții, în crestere cu 79%;
- intervenții SMURD – 6760 intervenții în crestere cu 18%;
- alte situații de urgență – 46 intervenții, în scădere cu 87% (10 intervenții la inundații, 10 interventii la fenomene meteo periculoase, 12 misiuni de asanare și distrugere a muniției neexplodate , 10 alte situatii de urgență, 4 evenimente publice de amploare ce pot genera situații de urgență );
- acțiuni de protecție a comunitățiilor – 447 de acțiuni, în creștere cu 42%;
- recunoașteri – 1302 misiuni, în creștere cu 237% ;
- exerciții – 61 exerciții cu forțe și mijloace în teren.
De asemenea s-au mai înregistrat 14 alarme false , 134 întoarceri din drum și 255 deplasări fără intervenție.
Planul Roșu de Intervenție Județean a fost activat de 2 ori pe parcursul anului 2024
În perioada analizată, în urma incendiilor au fost înregistrate șase persoane rănite și 29 de persoane salvate.
Valoarea estimată a bunurilor salvate și protejate în urma incendiilor se cifrează la aproximativ 103 milioane lei, față de 55 milioane lei în anul 2023, iar valoarea estimată a bunurilor distruse în urma incendiilor la aproximativ 15,4 milioane lei, față de 8,2 milioane în anul 2023.