Oșanul cu 8 clase care a făcut evaziune cu sute de mașini și a scăpat de închisoare
Un oșan, absovent de studii gimnaziale, domiciliat în Bixad, a reușit să dea șah mat statului român. Acesta a adus SUTE de mașini la mâna a doua din Germania, Franța și Belgia și le-a revândut pe bani frumoși. Totul s-a întâmplat prin intermediul a două societăți comerciale. Doar că bărbatul a cam uitat să plătească taxe în valoare de sute de mii de lei. Când a fost prins, a încercat să scape de firme în mod ilegal, spun procurorii.
Conform rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, bărbatul a cumpărat 91 de mașini la mâna a doua în perioada 2007 – 2008, cu o valoare de 670.035 euro, iar pe a doua firmă a achiziționat 200 de autoturisme, la o valoare de peste 1,7 milioane de euro. Anchetatorii susțin că în realitate s-ar fi ascuns 4,6 milioane de lei care reprezintă venituri impozabile, dar care nu s-au evidențiat în actele contabile.
Când a fost prins, procurorii susțin că individul ar fi încercat să își vândă firmele cu probleme prin falsuri. Mai mult, acesta ar fi încercat să dispară.
”Cu ocazia audierii, inculpatul s-a angajat că va pune la dispoziţia organelor de urmărire penală împuternicirile persoanelor în cauză, identitatea acestora, precum şi alte documente şi înscrisuri relevante din punctul său de vedere, fapt ce nu s-a materializat până în prezent, mai mult inculpatul a ales să se sustragă urmăririi penale imediat după audierea de suspect din data de 04.09.2014”, susțin procurorii.
Doar că cercetările s-au întins pe o perioadă foarte lungă de timp, astfel încât a intervenit prescripția.
”(…) încetează procesul penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale (…) cu privire la săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală”, este decizia magistraților Tribunalului Satu Mare.
Cu toate acestea, individul trebuie să plătească despăgubiri uriașe, dar și cheltuieli judiciare pe măsură.
”Admite acţiunea civilă (…) dispune obligarea inculpatului la plata sumei totale de 836.363 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat (T.V.A. şi impozit pe profit), cu accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere), (…) cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale. (…) Inculpatul trebuie să plătească statului suma de 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este decizia magistraților Tribunalului Satu Mare.