ORDIN. Primarul Kereskenyi cere să se muncească și noaptea la Podul Decebal
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a cerut conducerii firmei care se ocupă de reabilitarea Podului Decebal să muncească și pe timp de noapte. Din câte se pare, conducerea firmei și-ar fi însușit acest lucru.
”În urma discuțiilor repetate din ultimele zile pe care le-am avut cu directorul general al firmei din Sălaj am obținut promisiunea că, începând de luni, numărul de muncitori va fi suplimentat și vor lucra în două schimburi, inclusiv noaptea”, a spus Kereskenyi Gabor.
Mai mult, edilul șef sătmărean a precizat că se vor suplimenta și efectivele de poliție pentru a asigura o circulație cât de cât decentă în zona intersecției de la Burdea.
”Am avut un dialog permanent cu Poliția Rutieră din cadrul Poliției municipiului Satu Mare pentru a suplimenta polițiștii din zonele aglomerate”, a spus Kereskenyi.
Pe de altă parte, Kereskenyi nici nu concepe să se oprească lucrările, după cum ar fi cerut unii reprezentanți ai partidelor politice.
”Să oprim lucrările? Ce rezolvăm atunci? O armată de politruci au încercă să adune capital politic pe această temă. Singura soluție avansată de aceștia a fost să oprim lucrarea! Să nu facem nimic, să stăm la umbră”, a mai spus Kereskenyi.
Daca se va lucra noaptea poate vom avea al treilea pod
View CommentOrdin….:)) se crede ceva maresal sau ce? Fix pix…doare pe salajeni la basca de ordinele primarelui. Mai ales ca bouleanul a blocat ambele poduri, ceea ce nici Vakondul n-a reusit pe vremuri
View Comment