OPINIE. În prag de alegeri prezidențiale, ce anume ne așteptăm de la un viitor președinte?
Nu există lideri providențiali și nu există un salvator care de unul singur să poată însănătoși România. Oricine iese cu soluții miraculoase și promite că într-un mandat sau două va putea reforma un stat viciat de zeci de ani, construit în mare grabă și în multe cazuri, prin mimetism, pur și simplu minte.
Un text de Silvia Spanciu – editor PresaSM
Hai să renunțăm la mitul liderului providențial
Un președinte are puteri limitate, foarte limitate atunci când vine vorba de legislația penală, de aplicarea acesteia sau de reformarea unei părți anume a angrenajului pe care noi încă ne încăpățânăm să îl numim: o țară. Dar șeful statului poate, prin exemplul său, prin puterea simbolică și de facto a scaunului pe care îl ocupă, să inspire schimbare la nivel social.
Devine tot mai clar că, dincolo de politizarea excesivă a instituțiilor, trecând peste disfuncționalitățile generate de corupție, de lipsa de fonduri și de inexistența unei viziuni pentru viitor, ceea ce se întâmplă în polițiile, spitalele și școlile noastre, ceea ce se întâmplă la nivelul zecilor de instituții care ar trebui să deservească cetățeanul, ține și de atitudine.
Asta poate veni să schimbe un președinte.
Instituțiile statului vs. instituțiile cetățeanului
Poate, prin forța funcției pe care o ocupă să așeze aceste instituții pe un nou fundament, pe noi baze, pe noi înțelegeri ale raporturilor dintre cetățean și funcționarul public, indiferent că vorbim de angajații de la ghișeu, de cei din birouri, de asistente, profesori, medici și da, politicieni. Iar primul pas pentru noul președinte este schimbarea, chiar dacă simbolică, a sintagmei „instituțiile statului”. Limbajul contează, nu doar la nivel de percepție. În locul unei ziceri devenite clișeu, putem încerca una noua: “instituțiile cetățenilor”.
Cei care lucrează “la stat”, dar și românii, trebuie să înțeleagă acest lucru primordial. De politizare nu vom scăpa niciodată. Sigur, putem să modificăm sistemul pentru ca ea să nu devină o cangrenă care să se extindă până la nivelul cel mai de jos. Dar până la urmă politica este despre oameni, despre viziune, despre legislație penală, nivelul de taxare și impozitare. Doar că “angajații de la stat” deservesc o entitate greu de definit, mai ușor de tras în piept, ceva ce nu are chip, destine, frustrări sau fericiri. Angajații cetățenilor ar comunica mai direct poziția pe care se află toți, de la portarul care te primește cu o grimasă în loc de salut, la directorul ANPC care nu a considerat importantă participarea României la studiul privind dublul standard al produselor.
Iar sintagmele se pot extinde și la acele companii de stat care nu acceptă critici din partea populației când vine vorba de cheltuirea banului, pe motiv că ele se autofinanțează, doar că banii vin tot de la români.
Politicianul român, niște mici ludovici: „Statul sunt eu!”
Un nou model de președinte ar sesiza în primul rând acuta nevoie de reformare a întregii clase politice. Iar cum lupii își schimbă greu năravul, cel puțin asta ne spune înțelepciunea tradițională, pe scena de la București și din teritoriu ar trebui să apară fețe noi. Politicienii de ieri și de azi par să aibă în suflet o singură pornire: “Statul sunt eu!”.
De la legile făcute pentru ei, pentru prieteni sau împotriva inamicilor politici, până la primarii din comune care se închipuie mici dumnezei, toate ne duc la concluzia că politicianul român, cel care își trage rădăcinile ideologice din despotismul de dinaintea Revoluției, se uită în oglindă și se vede un mic Ludovic al XIV-lea. Directori de instituții, primari, șefi de Consilii Județene, Prefecți, parlamentari și miniștri, puțini pot prezenta viziuni pentru societate.
Cei mai mulți trăiesc cu impresia că, odată puși în funcție, au drept de viață și de moarte asupra instituției pe care o conduc. Angajările și demiterile se fac după bunul plac, fără a se tine cont de profesionalism, strategie sau de interesul cetățeanului. S-au găsit tertipuri pentru ocuparea funcțiilor publice, iar calitatea serviciilor primite de cetățeni a scăzut considerabil, cam în ritmul în care au crescut infracțiunile.
Au fost mulți care au tras semnale de alarmă. Au fost mulți cei care au avertizat că clica care a ajuns să sufoce și să paralizeze funcționarea corectă a țării va duce la decese. Pentru cei mai mulți, momentul Colectiv, dar mai ales ce a urmat după seara fatală, a fost primul semnal de alarmă cu privire la faptul că nu, nu mai avem o țară funcțională. Se merge pe pilot automat și e doar o chestiune de timp până când ne vom confrunta cu o nouă dramă.
Statul nu este despre amenzi, ci despre servicii oferite cetățenilor
Aici poate interveni un nou președinte. Poate vorbi la televizoare, în interviuri și pe Facebook despre instituțiile cetățeanului, poate vorbi despre obligațiile pe care aceste instituții le au față de cetățenii acestei țări, poate vorbi despre serviciile publice pe care primăriile, consiliile județene, prefecturile și Guvernul trebuie să le pună la dispoziția cetățeanului. A conduce un oraș, un județ sau o țară nu este doar despre a taxa și a impozita, a impune amenzi și a face apeluri emotive la populație. Satul există prin serviciile pe care le oferă, prin siguranță și încredere, prin educație gratuită și programe after-school, prin sistemul de sănătate, cămine pentru bătrâni, sisteme de protecție socială, străzi, autostrăzi, locuri de parcare și terenuri de sport pentru toți cetățenii săi, nu doar cei cu bani.
Când concepția se va schimba, nu vom mai avea autorități publice care să trateze cetățeanul cu scârbă și indolență, care să comunice lacunar, noaptea târziu și doar în caz de forță majoră.