OPINIE. Cât de vânduți sunt consilierii locali?! Orice este negociabil, inclusiv demnitatea
”Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Satu Mare. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”. Acesta este jurământul pe care consilierii locali din municipiul Satu Mare l-au depus la învestirea în funcție.
Ei, bine, realitatea factuală este cu totul alta. Și asta pentru că se negociază inclusiv ”respectarea Constituției și a legilor țării”. Nu am să dau prea multe exemple, dar am să mă aplec asupra unuia de mare însemnătate pentru istoria României, a românilor și a județului Satu Mare.
Mă refer la proiectul de hotărâre – inițiat de consilierul CIPRIAN CRĂCIUN (în numele grupului PSD, potrivit ”hârtiei”, dar, în realitate, cam singur) – privind declararea zilei de 19 aprilie drept zi oficială a municipiului Satu Mare. Mai exact, 19 aprilie 1919 a fost data la care Armata Română a eliberat Sătmarul de sub ocupația bolșevică și a instaurat administrația românească (din care făceau parte mulți maghiari).
Ei, bine, stimată comunitate românească din județul Satu Mare, majoritatea consilierilor PSD, PNL și ALDE s-au opus (prin non-combat intenționat) sistematic inițierii acestui proiect de hotărâre. Inclusiv la vârful conducerii județene a PSD și a PNL. Ca nu cumva să îi supere pe cei de la UDMR, care le mai aruncau câteva firimituri (posturi, contracte) unor consilieril și unor lideri politici.
Dacă în cazul consilierilor UDMR este oarecum de înțeles această sensibilitate vizavi de subiect (chiar nu are rost să ne ascundem după deget), trădarea (căci despre asta este vorba) intereselor naționale de către consilierii PSD, PNL și ALDE este de neînțeles, dar, mai ales, de netolerat!
Consilierul PSD Octavian Ardelean are ginerele pe postul de administrator al Pieței Someș (în subordinea Consiliului Local controlat de UDMR), iar fiica pe post la Biblioteca Județeană (în subordinea Consiliului Județean, controlat tot de UDMR). Consiliera PSD Manuela Rogoz este șef de serviciu la Consiliul Județean, condus de către UDMR-istul Pataki Csaba.
Consilierul local PSD Mariana Sălăgean – director al Școlii ”Mircea Eliade” – are, de asemenea, o uriașă grijă să nu supere UDMR-ul, ca nu cumva să se trezească cu postul contestat și supus analizei ”manageriale”. Plus alte câteva mărunțișuri, pe care speră să le obțină.
Adrian Albu, în triplă ipostază de consilier local PNL, viceprimar al municipiului Satu Mare și președinte județean al PNL, face pe față jocurile UDMR, ”uitând” total de acest proiect. Consilierul Romeo Pop ar susține proiectul, dar cu două ”flori” nu se poate face primăvară. Iar celălalt viceprimar PNL, care răspunde la numele de Gheorghe Stan, este insignifiant. Cât despre consilierii ALDE, doar atât…susțin pe față UDMR.
În concluzie, UDMR și-a subordonat aproape total PSD, PNL și ALDE, care dansează după ritmul (Ceardașul) impus de liderii județeni și locali ai UDMR. Lideri extrem de abili, care în plan politic chiar merită apreciați.
Dacă v-am supărat, ”stimați” consilieri locali, mă bucur! Asta era și ideea. Sper ca electoratul să vadă cine sunteți și ce jocuri faceți. Cum s-a ajuns ca pentru voi să fie subiect de negociere și demnitatea națională.
Fără nicio considerație…
Ciprian Bâtea – editor PresaSM
PSD si UDMR adica PSD si PSD UNGURESC
View CommentRomâni trădători! Felicitări UDMR! Parcă-i văd pe consilierii români, plătiți de statul român, cum se vor afișa la sărbătorile naționale pe la monumente, prefăcându-se că sunt mari patrioți! Prin această respingere își bat joc până și de morți, de eroii acestui popor. RUȘINE!!!!!
View CommentUnde-i butonul de like?
View Comment