Operațiunea ”pixul”. Un sătmărean și-a prelungit singur valabilitatea ITP-ului mașinii
Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP care a fost falsificat. Azi-noapte, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, conducând un autovehicul înmatriculat în Polonia.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, șoferul a prezentat polițiștilor de frontieră și documentele mașinii, ocazie cu care s-a constatat că pe certificatul de înmatriculare, la rubrica privind inspecția tehnică periodică, data valabilității a fost modificată prin completarea – cu ajutorul unui instrument de scris – a unei noi date în vederea prelungirii valabilității.
Din verificările efectuate ulterior, polițiștii de frontieră au aflat că, de fapt, data de expirare a inspecției mașinii a fost 08 martie 2024. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.