Operațiunea ”Mercedes”. Ce ocupații penale mai au unii tineri din Satu Mare. Prinși pe bandă rulantă
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației au depistat doi cetăţeni români, primul circula cu un autoturism având ITP-ul fals, iar celălalt circula cu un autovehicul marca Mercedes Benz, ce figura în bazele de date ca fiind căutat de autorităţile din Germania.
În data de 10 august a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, județul Maramureș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean român, domiciliat pe raza județului Satu Mare. Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, conducea un autoturism marca Mercedes Benz, an de fabricație 2017, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Franței.
Odată cu pașaportul, sătmăreanul a prezentat polițiștilor de frontieră și certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Existând suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea documentului, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu prezintă elemente de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatului în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale.
O oră mai târziu, în același punct de trecere, s-a prezentat un alt sătmărean de 27 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autovehiculul în cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Germania.
În acest caz, polițiștii de frontieră maramureșeni i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de 100.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
SURSA: Comunicat de presă Poliția de Frontieră