OFICIAL: Șapte sătmăreni s-au vindecat de COVID19. Niciun caz nou în județul Satu Mare
Potrivit datelor oficiale prezentate de Prefectura Satu Mare, până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 31 de vindecări și 6 decese cauzate de coronavirus. Șapte vindecări au fost raportate oficial în ultimele 24 de ore.
Este important de precizat că în ultimele trei zile nu s-a mai depistat niciun caz nou de infectare cu SARS Cov2. De asemenea, nu a mai fost înregistrat niciun deces.
În județul Satu Mare, astăzi, 3 mai, se află în carantină 212 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 208 persoane.
Potrivit informațiilor PresaSM, în județul Satu Mare se fac circa 150 de teste pe zi la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.
Reamintim faptul că din 15 mai se vor relaxa măsurile de restricție, după ce se va ridica starea de urgență, măsură anunțată chiar de către președintele României, Klaus Iohannis. Cu toate acestea, persoanele care vor ieși în public vor fi obligate să poarte măști.