OFICIAL. Poliția Satu Mare explică cazul celor 3 polițiști agresați în mod mafiot
La solicitarea PresaSM, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare a transmis o poziție oficială în cazul celor trei agenți de poliție atacați de doi indivizi.
Conform sursei citate, la data de 8 iunie a.c., în jurul orelor 00.25, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic a unui autovehicul care circula pe DC4A, în localitatea Ser.
Conducătorul auto în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul autovehiculului, nu a respectat semnalele polițiștilor, și-a continuat deplasarea, intrând în coliziune cu autospeciala aparținând poliției. La scurt timp, un alt autoturism, a intrat în coliziune laterală cu autospeciala poliției. Din fericire, în urma coliziunilor, a rezultat doar avarierea autospecialei.
Echipajele de poliție ajunse, în sprijin, la fața locului, au identificat, la scurt timp, persoanele care se aflau la volanul autoturismelor, fiind vorba de un bărbat, de 53 de ani, din județul Sălaj, respectiv de un bărbat, de 40 de ani, din sat Nadișu Hododului, județul Satu Mare,
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul din Satu Mare se afla sub influența băuturilor alcoolice, nu deținea permis de conducere, iar autoturismul nu era înmatriculat.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 40 de ani, pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, distrugere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Față de bărbatul din Sălaj se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și distrugere.
Știrea inițială
Trei polițiști din județul Satu Mare, aflați în exercițiul funcțiunii, într-o autospecială Dacia Logan, au fost atacați intenționat de către doi indivizi. Agresorii se aflau în două autoturisme și au intrat în coliziune cu mașina Poliției. Unul dintre agresori (K. Tibor, bărbat, 40 de ani, cu antecedente penale) este în arest preventiv, celălalt (B. Tibor, bărbat, 53 de ani, pădurar de meserie, fără antecedente penale) este liber.
Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.00, pe Drumul Comunal 4A, pe raza localității Ser din județul Satu Mare. Aflați în serviciul de patrulare, trei agenți de poliție au observat un autoturism suspect, cu numere provizorii de Sălaj, și au pornit în urmărirea acestuia. Suspectul K. Tibor nu a oprit și a intrat cu vehiculul în mod intenționat în autospeciala Poliției. După care individul a intrat cu vehiculul pe un drum accidentat, iar polițiștii nu au putut continua urmărirea.
Așa că cei trei agenți s-au întors la locul coliziunii pentru a raporta incidentul superiorilor ierarhici. Doar că – din sens opus – a apărut o mașină de teren fără numere de înmatriculare, condusă aparent de B. Tibor, și a intrat în coliziune laterală cu autospeciala Poliției. Agenții au pornit și în urmărirea acestuia, dar nu au putut continua acțiunea din cauza terenului accidentat.
Ghinionul agresorilor a fost că polițiștii s-au mobilizat foarte rapid și i-au identificat. Unul dintre ei este un pădurar, în vârstă de 53 de ani, din comuna Șamșud, județul Sălaj, iar al doilea este un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Hodod, sat Nadișu Hododului. județul Satu Mare.
Conform datelor obținute de PresaSM, pădurarul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și ultraj. K. Tibor, în schimb, a ajuns după gratii pentru 30 de zile, în urma deciziei magistraților Judecătoriei Carei, fiind cercetat pentru de ultraj, distrugere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Nota redacției: Tot mai mulți polițiști sunt agresați în județul Satu Mare. Alții sunt amenințați și tracasați cu plângeri penale pentru că își fac meseria. S-a ajuns mult prea departe! Asistăm la o disoluție a autorității statului.
EXEMPLE:
ARTICOL 1. Polițiști amenințați cu moartea chiar în sediul Poliției Satu Mare
ARTICOL 2. Polițist bătut și amenințat cu moartea la Aeroportul Satu Mare
ARTICOL 3. Polițiști și agenți de la trupele speciale atacați și agresați lângă Vama Petea
ARTICOL 4. Polițist atacat în Satu Mare, după ce a oprit o mașină în trafic
ARTICOL 5. Polițiști de frontieră agresați în județul Satu Mare. Au fost nevoiți să deschidă focul