OFICIAL. Barierele, obligatorii la trecerile de cale ferată
Barierele ar putea deveni obligatorii la trecerile de cale ferată de pe drumurile europene și naționale, acolo unde riscul de accidente este maxim. Prevederea a fost deja votată în Parlament.
Și asta după ce patru tinere au murit în urmă cu două săptămâni într-un accident care a avut loc la o trecere de cale ferată. Mașina în care se aflau a fost spulberată de un tren în apropiere de orașul Jibou, județul Sălaj. Fetele se întorceau de la festivitatea de absolvire a facultății.
Ca să reducă numărul acestor accidente, parlamentarii vor ca trecerile de cale ferată intens circulate să fie prevăzute cu bariere sau semibariere.
CFR va fi obligată să monteze bariere la trecerile la nivel. În caz contrar, riscă amenzi de zeci de mii de euro.
Proiectul de lege depus în Parlament precizează că administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea trecerilor prin curăţarea vegetaţiei pe o rază de 150 de metri în jurul intersecției.
În fiecare an, au loc în jur de 100 de accidente la trecerile de cale ferată din cauza șoferilor care forțează traversarea și încalcă legea.
Credeti ca barierele opresc cretinii de la prostii.
View Commentpoi da dar si asta conteaza cv macar
View CommentPe drumuri județene, da. Pe drumuri naționale sau europene sunt necesare traversări sub- sau supraterane. Pentru asigurarea fluidității traficului fără a scădea siguranța acestuia.
View Comment