Odihnă veșnică! A plecat dintre noi una dintre cele mai dedicate asistente medicale
Dramă în județul Satu Mare. A plecat dintre noi Lavinia Pintea – persoana minunată care a fost asistent șef pe o secție a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, iar în ultimii ani a fost angajată a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Satu Mare. A plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 48 de ani, răspusă de o boală nemiloasă, lăsând în urma sa un soț și o fiică îndurerați.
Miercuri, 24 aprilie 2024, a avut loc priveghiul, fiind prezente sute de persoane care au ținut să îi aducă un ultim omagiu. Astăzi, de la ora 13.00, este programată slujba de înmormântare, care va avea loc la cimitirul nou (privat) de pe strada Amațului.
”Aș dori să-i aducem un ultim omagiu Laviniei Pintea, un înger de om, care a fost o luptătoare, o eroină, o persoană care a ajutat pe oricine care îi cerea”, spune unul dintre cunoscuți.
”Ai plecat prea devreme dragă mamă, lăsând în urmă numai tristeţe, durere și un gol enorm pe care nu îl va putea umple nimeni niciodată. Nu o să înțeleg niciodată de ce îngerii au avut mai mare nevoie de tine decât am avut eu de tine, dar sper că acolo unde ești îți va fi mai bine și vreau să îți mulțumesc pentru ultima dată pentru puterea de care ai dat dovadă. Ai fost, ești și vei rămâne mereu o luptătoare, o eroină pentru toți! Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi poată alina durerea şi să-ți odihnească sufletul!”, este mesajul familiei.
Colegii de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate!