Octavian Petric: ”Există bani și pentru eventualele exproprieri la cel de-al treilea pod”
Deputatul Octavian Petric a declarat că Guvernul României a alocat în luna iulie a anului trecut două milioane de lei pentru realizarea Proiectului Tehnic și pentru demararea execuției lucrărilor la obiectivul de investiție ‘Pod peste Râul Someș — Amplasament Str. Ștrandului’. Cum pentru proiectul tehnic se cheltuie 780.000 de lei, mai rămân 1,22 milioane de lei, fonduri din care se pot efectua eventualele exproprieri de teren sau alte lucrări.
”Câștigătorul licitației pentru proiectul tehnic – firma NV Construcții Cluj și-a adjucat lucrarea pentru suma de 780 de mii de lei. Din suma de două milioane de lei, cât a alocat Guvernul Ponta ca urmare a unor amendamente depuse de mine, mai rămân 1,22 milioane lei. Din acești bani se pot efectua și eventualele exproprieri, astfel încât proiectul să avanseze într-un ritm mai accelerat”, a declarat Octavian Petric.
Octavian Petric a mai spus că finanțarea nu putea fi asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală din cauza valorii foarte mari, astfel încât după insistențele aceluiași deputat Petric și ale primarului municipiului Satu Mare de la acea dată, Dorel Coica, Guvernul României a alocat două milioane de lei pentru demararea licitației.
Pentru a nu se pierde timp, s-a scos la licitație atât proiectul tehnic cât și execuția efectivă a lucrărilor. Deși s-au prezentat mai multe firme la licitație, acestea s-au retras ulterior. Motivul?! Valoarea ar fi fost subapreciată.
După ce valorile au fost reanalizate de către un specialist în domeniu din cadrul Universității Tehnice Cluj, specialist care a spus răspicat că proiectul nu este subevaluat, valoarea acestuia fiind chiar redusă de la 23 milioane de euro la 16,5 milioane de euro, proiectul a fost scos din nou la lictație în luna mai. Dar de această dată doar execuția proiectului tehnic.
Cel de-al treilea pod va lega Drumul Botizului de Cartierul Micro 17, și va tranzita Someșul în zona ștrandului.