OBLIGATORIU. „Vehiculele lente” – trotinetele electrice – trebuie înmatriculate la RAR
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că vehiculele rutiere care se deplasează cu maxim 25 km/h să fie înmatriculate şi înregistrate de către Registrul Auto Român (RAR).
Legea prevede ca vehiculele rutiere, care se deplasează cu maxim 25 km/h, să fie înmatriculate şi înregistrate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”.
Este definit ca vehicul rutier lent orice „vehicul rutier antrenat de un motor încorporat, și care constructiv pe drum plan nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h.”
Excepţie fac doar cele înmatriculate într-un alt stat membru al UE, precum și tractoarele forestiere și cele achiziționate din fonduri nerambursabile.
„Prezenta propunere legislativă vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2002 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, în sensul introducerii unei noi categorii de vehicule, şi anume a vehiculelor lente, pentru a putea fi înmatriculate şi înregistrate de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», nefiind prevăzut la momentul actual în legislaţia naţională o procedură permisivă cum este în cazul altor ţări membre ale UE”, arăta senatorul UDMR Cseke Attila, inițiatorul proiectului, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Deputatul UDMR explica faptul că din categoria vehicule rutiere lente face parte o gamă variată de vehicule, care oferă soluţii eco-friendly, precum şi soluţii de transport avansate cu vehicule electrice, pentru a reduce poluarea cu CO₂, conform sursei citate.
„Ele sunt uşor de utilizat şi pot servi atât companiilor, cât şi persoanelor fizice pentru a transporta mărfuri şi persoane în interiorul oraşelor, în zona industrială sau în zona montană. Aceste vehicule sunt înmatriculate şi folosite în diferite ţări aparţinând UE, având utilizare conform unor reguli precise pe drumurile publice, cum ar fi limitarea vitezei la maximum 25 km/h. Ţările europne precum Austria, Slovacia, Germania, Malta, Slovenia, Croaţia, Polonia, Olanda au găsit soluţia legislativă proprie pentru punerea în circulaţie a acestor vehicule, chiar sub denumirea de «vehicul lent», reuşind astfel să reducă poluarea, datorită faptului că pentru distanţele scurte utilizează vehiculele sus-menţionate”, conchidea iniţiatorul proiectului de lege, în expunerea de motive.
„Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) vehiculele rutiere noi achiziționate până la data de 30 aprilie 2020, aparținând categoriei T1, nivel de poluare I, echipate cu motoare a căror putere din construcție se situează între 37 și 75 kW. Aceste vehicule vor fi omologate, la cererea deținătorilor în vederea eliberării cărții de identitate, în termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi,” se arată în textul legii.
le trebuie impozit si pe astea , de la mine nu mai papa niciun vot
View CommentRan hungurii de noi, ei nici scuterele care merg cu 45km/h nu le inmatriculeaza. Oe ca d verificare tehnica la cizme?
View Comment