Judecătoria Negrești Oaș a dispus începerea judecății într-un dosar penal privind un tânăr de 27 de ani, acuzat că a condus un autoturism sub influența alcoolului și a provocat un accident rutier. Fapta s-a petrecut pe o stradă din orașul Negrești Oaș. Pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă și al reflexelor diminuate de consumul de alcool, acesta a pierdut controlul direcției și a intrat într-un stâlp de beton de electricitate, pe care l-a rupt.
Potrivit informațiilor PresaSM, tânărul în vârstă de 27 de ani consumase anterior alcool, respectiv două beri a câte 0,5 litri fiecare, fără a mânca, iar pe fondul unui conflict avut cu soția sa a decis să se urce la volanul autoturismului. Acesta a circulat pe mai multe străzi din oraș, iar la un moment dat, în dreptul unui imobil, într-o zonă de drum în curbă, nu a adaptat viteza la condițiile de deplasare. Din cauza vitezei excesive și a reflexelor diminuate ca urmare a consumului de alcool, șoferul a pierdut controlul direcției de mers.
Autoturismul a părăsit carosabilul și a intrat violent într-un stâlp de beton de electricitate aflat pe marginea drumului, pe care l-a rupt. În urma impactului, mașina a ajuns în afara părții carosabile, fiind grav avariată. În urma coliziunii, conducătorul auto s-a lovit la cap și a suferit leziuni corporale ușoare. La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Negrești Oaș pentru îngrijiri medicale. Medicii au stabilit că nu a fost necesară internarea acestuia.
În urma impactului, șoferul s-a lovit la cap și a fost transportat la Spitalul Negrești Oaș, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi internat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, probele biologice recoltate la spital au arătat o alcoolemie de 2,09 g‰ la prima probă și 1,85 g‰ la cea de-a doua.
Ancheta a stabilit că accidentul s-a produs exclusiv din culpa șoferului, care a condus sub influența alcoolului și nu a adaptat viteza la configurația drumului. Din fericire, în urma evenimentului rutier nu au existat alte victime, fiind rănit doar conducătorul auto.
---------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ