O ucraineancă se pregătea să vină la noi în țară. La vama Petea s-a ales cu dosar penal
Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, un permis de conducere fals. Persoana aflată la volanul mașinii – o ucraineancă în vârstă de 40 de ani – este cercetată penal.
Marți, 23 mai a.c., în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară o ucraineancă în vârstă de 40 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Ucraina.
„Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat femeii și permisul de conducere”, spun cei de la Poliția de Frontieră.
La verificarea documentului, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu este un document autentic, pentru că nu îndeplinește condițiile de formă și de fond. În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.