Meniu

Caută pe PresaSM

0

O tânără fără permis s-a urcat la volan și a făcut ”grozăvii” prin Satu Mare

Tânără din Ardud, trimisă în judecată pentru conducere fără permis – poliția a prins-o după ce nu a acordat prioritate. Concret, Judecătoria Satu Mare a dispus începerea judecății într-un dosar penal ...

O tânără fără permis s-a urcat la volan și a făcut ”grozăvii” prin Satu Mare

Tânără din Ardud, trimisă în judecată pentru conducere fără permis – poliția a prins-o după ce nu a acordat prioritate. Concret, Judecătoria Satu Mare a dispus începerea judecății într-un dosar penal ce o privește pe o tânără din orașul Ardud, acuzată că a condus un autoturism fără a deține permis de conducere. 

Potrivit informațiilor PresaSM, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la un autoturism Volkswagen Passat care nu acordase prioritate într-o intersecție din municipiul Satu Mare. Echipajul a identificat mașina, iar la solicitarea documentelor, conducătoarea auto a prezentat actul de identitate și certificatul de înmatriculare, declarând însă că nu are permis de conducere de nicio categorie.

Verificările în bazele de date au confirmat că inculpata nu figurează ca posesoare a unui permis auto. Aceasta a fost condusă la sediul poliției pentru identificare, iar ulterior un echipaj rutier a testat-o pentru consumul de alcool și droguri, rezultatele fiind negative.

Din declarațiile date în cursul urmăririi penale reiese că, în seara respectivă, tânăra se afla la un fast-food din Satu Mare împreună cu iubitul și câțiva prieteni. La un moment dat, iubitul i-a arătat autoturismul Volkswagen Passat pe care intenționa să îl cumpere, iar ea i-a cerut cheile pentru a-l testa.

În timp ce se deplasau spre zona Romei, au fost opriți de poliție. Inculpata a recunoscut că s-a mutat pe bancheta din spate de teamă, știind că nu deține permis, dar le-a spus agenților că ea condusese.

Audiată de procurori, inculpata și-a recunoscut fapta și a declarat că o regretă. Martorul – iubitul său – a confirmat că nu știa că aceasta nu are permis de conducere.

----------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

 

Comentarii (0)

TU

Fii primul care comentează acest articol!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite