O tânără din Satu Mare a furat zeci de mii de lei de la firmă pentru a-și organiza nunta
Caz ieșit din comun în municipiul Satu Mare. O tânără, în vârstă de 20 de ani, angajată a unei firme de curierat rapid, ar fi sustras în mod repetat sume de bani de la locul său de muncă. Tânăra a spus că avea nevoie de bani pentru a-și organiza starea civilă și nunta, apoi ar fi intenționat să îi restituie. Doar că magistrații Judecătoriei Satu Mare nu au crezut-o și au condamnat-o SĂPTĂMÂNA ACEASTA la 1 an de închisoare cu suspendare, potrivit informațiilor PresaSM.
La un moment dat, administratorul ar fi realizat că ar fi dispărut aproximativ 55.000 de lei din firmă și a anunțat Poliția Municipiului Satu Mare. Oamenii legii au deschis o anchetă și așa au ajuns la angajata în cauză, care ar fi recunoscut că ar fi sustras în mod repetat diferite sume de bani.
Chestionată cu privire la motivul pentru care ar fi recurs la acest gest, tânăra a spus că ar fi avut nevoie de bani pentru a-și organiza cununia civilă și religioasă. Iar aceasta nu dispunea de sumele respective. Din câte se pare, tânăra și-ar fi arătat disponibilitatea de a returna întreaga sumă de bani.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ