O TÂNĂRĂ a accidentat GRAV cu mașina un minor, de 2 ani, în municipiul Satu Mare
O tânără, în vârstă de 26 de ani, a accidentat grav un minor, de doar doi ani, pe străzile municipiului Satu Mare. În primă fază, polițiștii au stabilit că de vină ar fi fost minorul, care ar fi fost scăpat de unul dintre părinți de sub supraveghere și ar fi pătruns pe partea carosabilă.
”În data de 23.09.2016 în jurul orei 18.15, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ambudului din municipiul Satu Mare, o conducătoare auto, de 26 de ani, a accidentat grav un minor, de 2 ani, care, scăpat de sub supravegherea tatălui, a pătruns pe carosabil prin loc nepermis”, se arată în comunicatul de presă remis de către Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.