O șoferiță din Oaș a scăpat de pușcărie după ce a omorât un pieton și a fugit
O femeie din Negrești-Oaș a primit recent – din partea magistraților Judecătoriei Negrești-Oaș – o pedeapsă de un an şi șapte de luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor. Este important de precizat că în urma accidentului a murit o persoană, conform informațiilor PresaSM.
F.M.G. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului. Concret, în data de 03.12.2017, în jurul orelor 12:30, aceasta conducea autoturismul marca Ford pe strada Principală din Negrești-Oaș, când a observat pe partea carosabilă, aproximativ la un metru de acostament, o persoană care mergea în aceeaşi direcţie de mers.
În aceste condiţii, șoferița a redus viteza de deplasare şi a iniţiat o manevră de evitare a pietonului. Cu toate acestea, în timp ce efectua manevra de evitare, pietonul s-a dezechilibrat şi a căzut spre maşină, fiind acroşat astfel cu partea frontală dreaptă, după care a fost preluat pe capota faţă şi apoi pe parbriz.
Ca urmare a impactului, victima a fost proiectată pe acostamentul din dreapta faţă a direcţiei de mers în care circula autoturismul. Victima, cu o alcoolemie de 2,80 gr/l alcool în sânge, a decedat ulterior la spital.
Speriată de accidentul de circulaţie, inculpata nu a oprit, ci dimpotrivă şi-a continuat deplasarea spre domiciliu. La ora 17,40, la aproximativ 5 ore de la producerea accidentului de circulaţie, rugată de un apropiat, inculpata s-a deplasat la sediul Poliţiei Negreşti Oaş, unde a anunţat că a fost implicată într-un accident de circulaţie.
Este important de precizat că șoferița s-a recunoscut în totalitate starea de fapt reţinută prin rechizitoriu pentru care a fost trimisă în judecată.