O șoferiță a parcat pe trecere de pietoni. A sunat la 112 când polițiștii au vrut să o legitimeze
Situație incredibilă în zona centrală a municipiului Arad: o șoferiță, care a parcat mașina tocmai pe o trecere de pietoni din fața unui liceu, aparent pentru a-și aștepta copilul, a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 după ce a fost somată de către un echipaj de Poliție să mute mașina și să se legitimeze. Șoferița le-ar fi spus operatorilor de la numărul de urgență 112 că polițiștii vor să o amendeze și să îi ia permisul. Fapt care – după cum era și normal – s-a și întâmplat 🙂
”O femeie de 33 de ani, din Arad, a fost sancţionată de poliţiştii Biroului Rutier pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare. Femeia ar fi parcat pe trecerea pentru pietoni din faţa unei unităţi şcolare din municipiu şi ar fi refuzat să se pună în mişcare, la solicitarea echipajului de poliţie care se deplasa pe bulevardul General Dragalina. Totodată, femeia ar fi refuzat în repetate rânduri să prezinte poliţiştilor documentele de identitate”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean al Județului Arad.
În urma apelului la 112, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție care s-au deplasat la locul incidentului. Șoferița a fost spectacol, astfel încât i-a obligat pe polițiști să o atenționeze că riscă mai mult dacă nu se calmează.
Evident, conducătoarea auto a fost amendată cu suma de 2.490 de lei pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare. Totodată, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.