O șoferiță a făcut o plimbare cu mașina prin comună. „Premiată” cu un dosar penal
O tânără șoferiță s-a ales cu un dosar penal după o plimbare cu mașina prin comună. Aceasta a fost oprită de polițiști. Oamenii legii au constatat că femeia nu avea permis de conducere.
La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 11.40, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului, au oprit în trafic pe raza localității Crucișor, un autoturism condus de o femeie, de 32 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că susnumita nu posedă permis de conducere de nici o categorie.
În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sursa: IPJ Satu Mare