O ȘOFERIȚĂ a accidentat GRAV o FEMEIE în municipiul Satu Mare!
Tot mai multe persoane dețin permis de conducere dar se pare că uită foarte repede de prioritate. Sau cel puțin cum se acordă aceasta. Este și cazul unei femei, care nu a acirdat prioritatea de trecere unei alte femei, aflate pe bicicletă, accidentând-o grav!
Concret, vineri, 09.09.2016, ora 10.03 la intersecția str. Prunilor cu str. Bolintineanu din municipiul Satu Mare, o femeie în vârstă de 42 ani, din Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul neacordării de prioritate, a accidentat grav o persoană de sex feminin, în vârstă de 62 ani, din Satu Mare, care în calitate de biciclist se deplasa pe drumul prioritar.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, ambelor participante la trafic le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Cercetările în cauză continuă.