O sătmăreancă a sunat la 112 că își abandonează copilul! De luni de zile încearcă să scape de minor
O tânără din Sătmărel, municipiul Satu Mare, încearcă de mai multe luni să scape efectiv de copilul său, în vârstă de 3 ani. Cazul a fost aflat în premieră de reporterii PresaSM. Femeia a depus inclusiv o cerere în scris către autorități în acest sens. Motivul: vrea să plece în străinătate.
Autoritățile, prin Direcția Generală de Asistență socială și Protecția Copilului, respectiv Serviciul Public de Asistență Socială Satu Mare, i-au explicat femeii că există anumite proceduri. Pe care femeia a refuzat să le îndeplinească.
Astfel, aceasta a alertat telefonic astăzi autoritățile, prin 112, declarându-le că va pleca și să vină să ia copilul. Autoritățile pentru protecția copilului s-au dus astăzi de urgență la Sătmărel pentru a prelua minorul și a-l integra într-un centrul special al Direcției Generale de Asistență socială și Protecția Copilului.
”Ne-am dus astăzi în regim de urgență la Sătmărel pentru a prelua copilul, dacă se impune, și a-l duce într-un centrul de protecție. Cazul este de mult în atenția noastră. Femeia ne-a sesizat și în scris că vrea să renunțe. Copilul nu este recunoscut de tată, și noi i-am explicat femeii care sunt procedurile. Trebuia să găsească pe cineva din familie care să preia copilul, iar apoi să se aștepte decizia unei instanțe de judecată în acest sens pentru a se institui o tutelă”, a declarat reprezentantul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, Adrian Balaj, pentru PresaSM.
UPDATE: Adrian Balaj a declarat pentru PresaSM că acel copil a fost deja ridicat și dus la un centrul specializat. ”Condițiile erau insalubre. Oricum nu se putea acorda tutela nimănui în condițiile pe care le-am găsit la fața locului. Minorul va avea toate condițiile la Centrul de tranzit”, a spus Balaj pentru PresaSM.
Din păcate, astfel de cazuri nu sunt singulare în județul Satu Mare, autoritățile fiind nevoite să intervină de urgență în mai multe situații similare.