O sătmăreancă a obținut un succes istoric. Primul român în cea mai înaltă funcție UNESCO
Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, delegat permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), a fost aleasă în unanimitate, de către reprezentanţii celor 194 de state membre, în funcţia de preşedintă a celei de-a 42-a Conferinţe Generale a acestei organizaţii specializate a ONU.
Este prima dată când România prezidează un organ de conducere al UNESCO, în cei 67 de ani de apartenenţă. În cei 78 de ani de existenţă a organizaţiei, ambasadoarea Miculescu – prima femeie ambasador al României la UNESCO – este a cincea femeie care prezidează Conferinţa Generală şi a patra din Grupul Est-European, din care face parte România.
„Această alegere reprezintă o modalitate încurajatoare de a promova egalitatea de şanse şi emanciparea femeilor – una dintre priorităţile globale ale UNESCO -, precum şi o recunoaştere a valorii leadership-ului feminin, a cărui esenţă constă în principiul conform căruia, pentru a conduce, trebuie mai întâi să asculţi cu un suflet înţelegător şi apoi să acţionezi cu determinare”, a declarat Miculescu.
Ambasadoarea României va ocupa această funcţie timp de doi ani, în paralel cu funcţia de Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO.
Născută în Satu Mare, Simona Nastai (Miculescu după căsătorie) a absolvit Liceul Mihai Eminescu urmând apoi cursurile Universității Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. Până în anul 1990 a predat limba și literatura engleză și franceză la o școală din municipiul Satu Mare, după care și-a continuat cariera în București atât în învățământ cât și pe plan diplomatic ajungând în acest moment Ambasador extraordinar și plenipotențiar Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO.
În timpul celor 30 de ani de carieră diplomatică, a fost purtător de cuvânt al MAE şi consilier de presă al ministrului (în 1993 şi 1999), director al Direcţiei de comunicare publică al MAE (1994 si 2008), ataşat de presă al Ambasadei României la Washington (1994-1998), precum şi coordonatorul Departamentului pentru informaţii publice al Misiunii OSCE în Kosovo (1999-2000).
Între 2000 şi 2004 a exercitat funcţia de consilier de politică externă al Preşedintelui României, cu rang de ministru, devenind ulterior prima femeie din istoria diplomaţiei române căreia i s-a conferit rangul diplomatic de Ambasador. Între 2006 şi 2007 a deţinut poziţia de consilier principal al Guvernului din Irak pentru comunicare publică, în cadrul unui program finanţat de USAID.